În data 2 iulie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 88.200 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 35.700 mijloace de transport (dintre care 14.300 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 47.200 persoane cu 19.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 41.000 persoane cu 16.200 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 46.100 de persoane şi 21.200 de mijloace de transport (7.200 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 25.200 de persoane cu 12.000 mijloace de transport.
În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 1.543 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F. Nădlac I – 208 (din care 86 pe jos), P.T.F. Borş – 282, P.T.F. Nădlac II – 732, P.T.F. Petea – 192, P.T.F. Vărşand – 4 etc.