Observator Transilvan
Hunedoara

Au dat spargeri in mai multe apartamente. Tinerii au fost retinuti

Trei tineri din Orastie au fost reţinuţi preventiv de poliţişti, după ce au comis mai multe furturi din apartamente situate la parterul unor blocuri de locuinţe.

Activităţile investigative derulate de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Orăştie au condus la identificare a trei tineri din Orăştie (doi în vârstă de 19 ani şi unul de 17 ani), bănuiți de comiterea unor infracţiuni de furt calificat şi tentativă la comiterea acestei infracţiuni.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

În urma probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au stabilit că unul dintre tineri, în data de 31.03.2020, a pătruns într-o locuinţă situată la parterul unui bloc de locuinţe din Orăştie (profitând de faptul că geamul de la bucătăria apartamentului era deschis) şi a sustras 2.000 de lei și trei pachete de țigări.

La data de 04.04.2020, în jurul orei 22:10, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de un bărbat din localitate despre faptul că autori necunoscuți i-au pătruns în bucătărie. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că proprietarul apartamentului (care se întorcea acasă) l-a observat pe unul din tineri chiar în timp ce încerca să intre în apartament, prin fereastra de la bucătărie. Bărbatul a strigat la persoana respectivă, iar aceasta a fugit într-o direcție necunoscută (nu înainte de a sustrage cheile apartamentului, pe care soția proprietarului le-a lăsat pe pervazul interior al ferestrei).

Cercetările au mai relevat faptul că, în perioada 05.04.2020 – 06.04.2020, tinerii au sustras bunuri dintr-un alt apartament aflat la parterul unui bloc din Orăștie. Aceştia se pare că au pătruns în apartament prin forțarea unei ferestre (lăsate în poziţie rabatat) în apartamentul respectiv, de unde au sustras un televizor și o boxă.

De asemenea, în perioada 04.04.2020 – 06.04.2020, aceştia au sustras bunuri dintr-un apartament din municipiul Orăștie. Poliţiştii au stabilit că tinerii au pătruns (prin escaladarea balconului) într-un apartament aflat la parter (care nu avea geamul închis) şi au sustras mai multe bijuterii din aur.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor în cauză. Prejudiciul creat persoanelor vătămate a fost recuperat în proporție de aproximativ 50%, iar faţă de cei doi tineri în vârstă de 19 ani poliţiştii au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore. Aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie, în vederea luării măsurii arestării preventive.

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!
https://www.amsieu.ro

Related posts

Bacalaureat 2020: Vezi subiectele la Limba și literatura romana

observator

Șeful declarat pozitiv ! Are coronavirus !

observator

Care sunt obligațiile angajatorilor

observator