În cursul zilei ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Vulcan au efectuat o acţiune în urma căreia au identificat trei tineri (unul în vârstă 19 şi doi minori în vârstă de 16 de ani), cu privire la care efectuează cercetări privind comiterea unor infracţiuni de furt calificat.
Poliţiştii, în urma cercetărilor, au stabilit că aceştia, în perioada 2019-2020, au comis mai multe infracţiuni de furt calificat şi tentative la furt calificat din societăţi comerciale, biserici şi locuinţe, pe raza municipiului Vulcan.
Astfel, în noaptea de 26/27.07.2019, cei trei au pătruns prin efracție în incinta unei societăţi comerciale din Vulcan, de unde au sustras băuturi alcoolice, iar în noaptea de 25/26.12.2019, au pătruns prin efracție în apartamentul unei femei, de unde au sustras un laptop.
De asemenea, în noaptea de 18/19.01.2020, au pătruns prin efracție în incinta unui lăcaş de cult din Vulcan, de unde au sustras o sumă de bani, din “cutia milei”, în noaptea de 19/20.01.2020, au pătruns prin efracție într-o altă biserică, de unde au sustras două potire.
În aceeaşi noapte, tinerii au încercat să pătrundă prin efracție într-o biserică (tentativă de furt – nu au fost sustrase bunuri), iar în data de 20.01.2020, în jurul orei 21:50, au încercat, din nou, să pătrundă prin efracție într-o biserică (nu au sustras bunuri, nici de această dată).
Tot în data de 20.01.2020, în jurul orei 23:00, au încercat să pătrundă prin efracție într-o biserică (fără a fi sustrase bunuri), iar în noaptea de 20/21.01.2020, au pătruns prin efracție într-o biserică de unde au sustras cutia milei. Poliţiştii au mai stabilit că tinerii, în noaptea de 17/18.01.2020, au pătruns prin efracție într-un magazin de produse electronice, din Vulcan, de unde au încercat să sustragă bunuri, iar în data de 08.02.2020 au pătruns prin efracție în apartamentul unei femei (fără a sustrage bunuri).
Poliţiştii continuă cercetările faţă de cei trei, pentru probarea participaţiei fiecăruia la comiterea faptelor şi stabilirea întregii activităţi infracţionale.