Peste 2.500 de polițiști de la transporturi, ordine publică și rutieră acționeaza azi, 13 și joi, 14 noiembrie pentru prevenirea și combaterea furturilor de componente de la infrastructura critică (transportul feroviar, telecomunicaţii, aprovizionarea cu electricitate, petrol şi gaze naturale, transport şi depozitare carburant, etc.), a faptelor săvârșite cu violență, depistarea migranţilor ilegali şi verificarea legalităţii transportului/depozitării mărfurilor periculoase.
Poliţiştii acționează în trenurile de persoane şi marfă, în staţiile şi triajele feroviare, precum şi în alte zone cu un nivel criminogen ridicat pe linia infracţiunilor vizate. De asemenea, sunt vizate mai multe obiective economice care gestionează infrastructuri critice.
Totodată, sunt efectuate verificări şi la centrele de colectare materiale feroase şi neferoase adiacente, pentru descurajarea valorificării ilegale a componentelor sustrase de la infrastructura critică.
În judeţul Hunedoara, polițiștii de la Transporturi au identificat în flagrant, în cadrul acţiunii de azi, doi bărbaţi din oraşul Simeria, chiar în momentul în care se aflau în zona unui centru de colectare a fierului vechi din Simeria, pentru a preda doi inductori de cale ferată scoşi din uz. În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, după ce au stabili că elementele de infrastructură au fost sustrase dintr-un depozit C.F.R.
Minorele disparute din casa de tip familial din Uricani (a se vedea buletinul de presa de azi) au fost gasite de politistii TF in gara Simeria. Ele au fost predate reprezentantilor centrului, dupa ce s-a stabilit ca nu au fost victima a niciunei infractiuni.