Observator Transilvan
Uncategorized

Au pescuit şi s-au ales cu dosare penale

La sfârşitul săptămânii trecute, jandarmii careieni au organizat mai multe acţiuni pe linia prevenirii pescuitului ilegal pe râul Crasna.

Cu această ocazie au surprins 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 43 şi 46 de ani, care pescuiau cu ajutorul unor cu lansete, în perioada de prohibiție.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

În cauză jandarmii au întocmit pe numele făptuitorilor dosare cu acte de constatare sub aspectul comiterii unor fapte susceptibile infracţiunilor de pescuit în perioada de prohibiţie, conform prevederilor O.U.G 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Peştii capturaţi de către cei trei bărbaţi au fost eliberaţi în habitatul natural.

Dosarele au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Drogat prins lângă o școala. A ajuns pe mâinile polițiștilor

observator

Meteorologii avertizeaza ! Ploi, vânt și vijelii în judet

observator

Incendiu pe o strada din Satu Mare

observator