Consilierii judeteni aradeni au votat, iar hotărârea se va pune în curând în aplicare. Este vorba despre schimbarile majore în transportul public judetean care se vor pune în aplicare încă din data de 3 decembrie.
Programul de transport public județean de persoane prin curse regulate, perioada 2014-2023, era compus din 112 trasee județene, dintre care 83 trasee operate de către CTP Arad, 20 trasee deservite de către operatori privați și 9 trasee sunt neatribuite. Iar schimbarea vine acum:
„Datorită faptului că un număr de 47 unități administrativ-teritoriale de pe raza județului Arad au hotărât intrarea în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea organizării, reglementării, finanțării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciilor de transport public, CJA a identificat un număr de 50 trasee din «Programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate 2014-2023», operate în prezent de către S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, și 5 dintre cele neatribuite, care sunt pe teritoriul A.D.I. Transport Public Arad și sunt eligibile pentru a intra în programul public local al asociației”, a precizat Iustin Cionca, preşedintele CJA.
„Actualizarea programului de transport, în perioada de valabilitate, poate fi făcută prin eliminarea traseelor care urmează a fi incluse în programul public local din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, cu acordul operatorului de transport rutier. În acest sens, Consiliul Județean Arad a solicitat acordul S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad pentru ca cele 50 de trasee să fie eliminate din „Programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate 2014-2023”, și incluse în programul public local al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad”, se arată soluția CJA în comunicat.