Poliția Locală Arad a avut de-a face cu cetățeni care intenționau să campeze în municipiu. Veniți în caravană, acestia încercau să găsească în Arad locuri unde ar putea să campeze.
„Încă o caravană de autovehicule înmatriculate în județul Sălaj, compusă din mai mult de o duzină de vehicule pline de adulți și copii, la care se adaugă remorcile și încărcătura de fier vechi, a fost împiedicată de polițiștii locali să campeze pe domeniul public, la intrarea în oraș. Ultima tentativă de acest fel a survenit în seara zilei de 11 iunie a.c., în jurul orei 23.00, pe un teren viran situat la coborârea de pe autostrada A 1, la intersecția străzilor Ogorului și Mihail Mărcuș din cartierul Aradul Nou. La acțiunea de dislocare a caravanei au participat toate echipajele din tura de noapte ale Poliției Locale. Intervenția continuă seria demersurilor DGPL pentru descurajarea încercărilor de stabilire ilegală, chiar și temporar, în municipiul Arad. În urmă cu doar câteva zile, un alt grup de persoane din aceeași categorie care intenționau să campeze în proximitatea S.C. CET S.A. Și în acel caz, polițiștii locali au îndepărtat caravana de pe domeniul public”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Arad.