ANM a emis o atenţionare Cod galben de vremea rea, valabil până joi (21 mai) seara, în peste trei sferturi din ţară.
Astfel, in intervalul 20 mai, ora 08.00 – 21 mai, ora 18.00 vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, intensificări ale vântului cu viteze în general de 60 – 70 km/h, grindină şi averse torenţiale.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 – 30 l/mp şi local 40-60 l/mp, cu precădere în Oltenia şi în zona Carpaţilor Meridionali.
Avertizarea meteo este valabilă pentru Oltenia, Banat, Muntenia, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Moldovei.