Un băiețel de doar 2 anisori a ajuns astăzi, 7 martie la spital, după ce a căzut de la etajul al doilea al unui bloc din Constanta.
Copilul care a suferit un traumatism cranio-facial, a fost preluat de echipajul unei ambulanţe şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, victima fiind stabilă din punct de vedere medical.
Băieţelul a căzut de la balconul unui apartament, într-un moment de neatenţie al mamei.
„Din primele informaţii, mama s-ar fi aflat pe balcon împreună cu minorul, iar într-o clipă de neatenţie acesta ar fi căzut de la etajul al doilea. În cauză, poliţiştii Secţiei 5 au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.