Observator Transilvan
Satu mare

Bani pentru echilibrarea bugetelor administrațiilor locale

Consilierii județeni sătmăreni, întruniți azi, 22 martie în cadrul unei ședințe extraordinare, au votat în unanimitate singurul proiect aflat pe ordinea de zi, privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a cotei de 17,5% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, estimat a fi încasat la nivelul județului Satu Mare în anul 2019, în sumă de 241,3 milioane de lei, precum și a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, în conformitate cu prevederile din Legea bugetului de stat pe anul 2019, în sumă de 266,3 milioane de lei.

În vederea repartizării, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată au fost comunicate instituției județene de Ministerul Finanțelor, Consiliul Județean Satu Mare având doar rol consultativ. Sumele aprobate astăzi de aleșii județeni se repartizează bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţului, în completarea veniturilor proprii, proporţional cu necesarul stabilit pe total judeţ, pentru asigurarea unui buget de funcţionare pentru anul 2019.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

S-a stabilit de către legiuitor suma de 450 lei/locuitor/an pentru judeţe, dar nu mai mult de 275 milioane lei/an/judeţ; nu mai puţin de 12 milioane lei/an/municipiu; nu mai puţin de 6 milioane lei/an/oraş; 1.000 lei/locuitor/an pentru comune, dar nu mai puţin de 2 milioane lei/an/comună.

Astfel, prin Legea bugetului de stat, județului Satu Mare i s-au repartizat sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată în valoare totală de 266,3 milioane de lei. Din această sumă, 201,5 milioane de lei sunt alocate pentru asigurarea bugetului de funcționare a Județului Satu Mare, 7,1 milioane de lei sunt destinate compensării pierderilor înregistrate de UAT-uri în anul 2018, iar pentru acoperirea cheltuielilor cu asistența socială au fost alocate 57,6 milioane de lei. Pentru acest ultim capitol, sumele repartizate ar trebui să acopere 90% din cheltuielile pe anul 2019, diferența de 10% revenind în sarcina autorităților locale, însă conform estimărilor realizate privind cheltuielile pentru anul 2019, sumele alocate până în prezent sunt insuficiente.

Înainte de propunerea acestui proiect de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței extraordinare, Consiliul Județean a trimis adrese în scris fiecărei primării din județ, fiind informate cu privire la sumele alocate unităților administrativ-teritoriale.

“Nici eu, nici majoritatea primarilor din județ nu suntem mulțumiți de această repartizare, însă înainte de ședința extraordinară am primit o adresă de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare prin care se specifică faptul că prin rectificări bugetare ulterioare, se vor echilibra în continuare cele trei capitole bugetare care fac obiectul proiectului de hotărâre: acoperirea diferențelor față de bugetul inițial din anul 2018, echilibrarea cheltuielilor legate de asistența socială și bugetul de funcționare al Județului Satu Mare. Sperăm într-o rectificare în a doua jumătate a anului, pe baza raportărilor reale pe anul 2019”, a afirmat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, la finalul ședinței extraordinare.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Detinutul care a evadat din Penitenciarul Satu Mare a fost prins

observator

Concert pop-folk cu Magda Puskas și Florin Ștefan

observator

Furtuni în mai multe judete din Transilvania … pana vineri dimineața

observator