Observator Transilvan
Bihor

Barbat arestat dupa ce a fugit de la locul accidentului

Un șofer de 42 de ani a fost arestat după ce a accidentat o femeie și a fugit de la locul evenimentului rutier. Accidentul a avut loc vineri, 6 decembrie, pe raza localității Groși, pe un drum public secundar, adiacent DN 1.

Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, din Groși, în timp ce conducea un autoturism, a accidentat o femeie de 51 de ani, din Groși, care circula regulamentar, pe partea stângă a direcției de mers, respectând direcția de mers a vehiculului. În urma impactului, femeia a fost proiectată în albia văii Groși, în apă, suferind leziuni ușoare.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

„După producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției sau a procurorului de caz, fiind identificat și depistat cu operativitate de polițiștii rutieri din Aleșd, în apropierea locului producerii evenimentului.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,75 mg./l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, transmite comisar șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.

Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, iar sâmbătă a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd cu propunere de arestare preventivă.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Au declarat război tantarilor și mustelor

observator

Se inchid centrele de vaccinare

observator

Cât va mai fi obligatorie purtarea mastii ?

observator