Duminică, 20 octombrie, în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere al Frontierei Petea, s-a prezentat pentru a intra în România, M.S., în vârstă de 52 de ani.
La verificări, oamenii legii au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România, pe numele lui fiind emis, în august 2011, un mandat european de arestare.
Judecătoria Carei l-a condamnat la un an și două luni de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației. Drept urmare, acesta a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.