Sâmbăta va avea loc derby-ul Seriei Vest a ligii secunde la volei masculin. CS Pro Volei Arad va înfrunta echipa CSM Suceava. Meciul va începe la ora 11.00 și va avea loc la Școala Gimnazială ,,Aron Cotruș”.
Cele două formații au punctaj maxim, cu două victorii din două meciuri. Băieții lui Radu Sabău și Marius Mascovits au aspirații ceva mai mari în acest sezon, iar o calificare la turneul final nu mai e un obiectiv atât de îndepărtat.
La fileu se vor afla în week-end și juniorii, urmând să avem parte în seria C a Campionatului Național de un duel arădean. Se vor înfrunta duminică, de la ora 11.00, la Școala Gimnazială ,,Avram Iancu”, UVVG Pro Volei și Westar Arad.