Membrii CJSU au analizat prevederile articolului 1 din Ordonanța Militară nr. 3/ 24.03.2020 care fac referire la excepțiile referitoare la interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei.
Prin urmare, a fost constatată necesitatea ca persoanele, la momentul deplasării, să posede asupra lor unele documente justificative, în baza cărora se face deplasarea, se arată într-un comunicat.
Astfel, s-a decis ca, pentru dovedirea motivului deplasării, persoanele să prezinte, alături de declarația pe proprie răspundere:
–Pentru situația deplasării pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă – după caz, trimiterea de la medicul de familie, ulterior obținerii acesteia, sau programarea la cabinetul medical, clinica sau spitalul de destinație;
-Pentru situația deplasării din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie – după caz, certificatul de naștere al copilului, actul de identitate al persoanei vârstnice, ulterior obținerii acestuia, prescripția medicală sau certificatul de deces al membrului de familie;
-Pentru situația deplasării în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină – programarea la centrul de transfuzie sanguină sau, ulterior actului donării de sânge, adeverința eliberată de centrul de transfuzie sanguină;
-Pentru situația deplasării în scop umanitar sau de voluntariat – adeverința eliberată de organizatorul acțiunii umanitare sau de voluntariat;
-Pentru situația deplasării producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare – certificatul de producător.
Aceste documente suplimentare pot fi prezentate în original sau în copie, în format material sau electronic.