Dr. Gigi Aiordăchioae, medic primar chirurg Secția Clinică Chirurgie Generală II, coordonator Zona Roșie (locația fostul Spital Municipal), a vorbit despre operațiile realizate la Arad în cazul unor pacienți care sunt și bolnavi Covid-19.
„Fostul Spital Municipal are o particularitate. Este un spital care prezintă un conglomerat de secții unde sunt tratați pacienți cu diverse patologii, iar unora, asociat, li se adaugă și noul coronavirus. S-au ivit unele probleme legate de crearea circuitelor medicale deoarece, cu excepția spitalelor care au ca specific bolile infecțioase, niciun spital din România nu a fost pregătit pentru o astfel de situație diferite afecțiuni, asociate cu virusul care a dus la această pandemie. Am rezolvat această problemă cu sprijinul colegilor din toate secțiile. Doresc să subliniez că statutul de pacient este destul greu de suportat și în condiții normale, cu atât mai mult în condițiile în care această patologie este inedită, existând în plus aceste măsuri de protecție în care pacientul trebuie să stea tot timpul față în față cu o persoană îmbrăcată în același echipament, nu îi vede decât ochii și aceia destul de greu, deoarece sunt acoperiți de diversele echipamente de protecție. Este destul de greu să fii pacient și să treci peste acest lucru, dar am încercat ca în fiecare zi pacienții să fie văzuți și de două ori, pe secțiile chirurgicale și pe cele medicale. Aceștia au posibilitate de a contacta personalul medical în permanență, avem chiar colegi tineri, rezidenți care iau contact telefonic cu pacienții și îi întreabă eventualele neajunsuri care pot să apară pe parcurs. Cred că lucrurile se desfășoară în condiții relativ normale având în vedere situația dată. Până în prezent, s-au efectuat 14 intervenții chirurgicale cu diferite diagnostice, pe pacienți Covid-19 atât de chirurgie generală cât și de alte specialități: urologie, ortopedie, chirurgie plastică etc. Aportul este al tuturor medicilor, nu este doar al celor din cadrul Spitalului Municipal, toți medicii din Arad sunt implicați, se fac echipe multidisciplinare care participă la aceste intervenții chirurgicale.
Bineînțeles, cei care operează pacienții cu COVID -19 trebuie să își ia niște măsuri de protecție suplimentare, măsuri de protecție care fac actul chirurgical foarte greu de realizat. Subliniez faptul că noi nu facem altceva decât să ne exercităm profesia. Am văzut atât în presa scrisă, în cea vizuală, cât și pe rețelele sociale această titulatură de EROI. Avem condiții grele, lucrăm într-adevăr în niște condiții dificile acum, avem nevoie de susținerea cetățenilor și a societății civile și avem nevoie de încurajări, dar nu suntem EROI pentru asta. Ne asumăm, ca profesie, faptul că suntem în prima linie în lupta cu coronavirus, ca și în orice act medical.
În ceea ce privește stocul de materiale, avem tot ce ne trebuie, nu ducem lipsă de materiale pe secția Chirurgie. Toată lumea spune «e lipsă de materiale», dar ne aflăm într-o perioadă în care situația e dinamică, în permanentă mișcare. Astăzi avem materiale, mâine nu știi niciodată ce va fi, cât crește amploarea pandemiei. Nu știi numărul de pacienți care intră în spital. Trebuie să existe niște stocuri care să îți ofere un confort pentru o anumită perioadă de timp, calibrată. Deocamdată avem destule materiale, inclusiv cele de protecție”, a declarat dr. Gigi Aiordăchioae, medic primar chirurg Secția Clinică Chirurgie Generală II, coordonator Zona Roșie (locația fostul Spital Municipal).