Guvernul va aloca bani din buget pentru finalizarea aeroportului de la Ghimbav (judetul Brașov). Anuntul a fost făcut chiar de actre premierul Romaniei, Ludovic Orban.
„Vă garantez că vom aloca bani de la bugetul de stat pentru susţinerea aeroportului Braşov. Nici nu ştiu cum v-aţi imaginat că eu, care sunt braşovean şi care am sprijinit proiectul încă de pe la începuturi, de prin 2007-2008, dacă vă aduceţi aminte (…) Normal, sprijinim realizarea aeroportului şi chiar este necesar”, a declarat premierul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Consiliului Judeţean Braşov.
Acesta a mai spus că unul dintre obiectivele prioritare este şi „desţelenirea” tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov.
„Din punctul nostru de vedere, reprezintă o prioritate. Oricum, sunt convins că vom ajunge de la Bucureşti la Braşov mult mai repede cu avionul pe aeroportul realizat de Consiliul Judeţean, decât pe tronsonul de autostradă. Dar, ne propunem ca obiectiv să realizăm şi acest tronson de autostradă. Evident, nu putem să o facem într-o guvernare de tranziţie, care are o durată de maximum un an de zile şi acest obiectiv nu poate fi asumat decât pentru un mandat de patru ani”, a mai spus premierul Ludovic Orban.