Calyia Robinson este noua jucătoare a FCC Baschet Arad, conform site-ului oficial al clubului arădean.
Americanca în vârstă de 23 de ani, măsoară 191cm şi poate evolua pe poziţiile 4-5. Este una dintre cele cinci jucătoare din istoria Universităţii Georgia care a reușit peste 1.000 de puncte, 800 de recuperări şi 200 de blocaje. Datorită aportului deosebit pe faza defensivă, aceasta a fost de trei ori inclusă în cea mai bună echipă defensivă a conferinței de Sud-Est a NCAA 1.De asemenea a fost luată în considerare pentru „Naismith Trophy National Player of the Year” și „Katrina McClain Award”, premiu care se acordă celei mai bune jucătoare pe poziția 4 din baschetul universitar american.
În sezonul 2018-2019 a avut medii statistice de 14.2 puncte, 8.3 recuperări și 2,4 capace pe partide. După terminarea studiilor universitare, Robinson a fost draftată de pe poziția 28 de Indiana Fever, echipă angrenată în WNBA, însă nu a apucat să joace niciun meci pentru această formație.
În acest moment, FCC Baschet Arad se situează pe locul 2 în Grupa Vest a LNBF și mai are de disputat o singură partidă în această fază a competiției, partida de pe teren propriu cu ACS KSE Tg. Secuiesc, programată pentru 4 ianuarie, la ora 19:00.
Sursa: www.baschet.ro