Prefectura Bistrița-Năsăud anunță că seria de examinări pentru obținerea permisului de conducere, proba practică, va fi reluată în două etape începând cu ziua de marți a lunii viitoare, respectiv din data de 2 iunie.
În etapa întâi, vor fi programați cronologic toți candidații ale căror dosare de examinare au expirat sau urmează să expire (perioada 17.03- 15.06.2020), precum și toți candidații care au fost programați pentru susținerea probei practice în perioada în care această probă a fost suspendată.
În etapa a doua, după ce vor fi reprogramați toți candidații care au fost programați pentru susținerea probei practice în perioada în care această probă a fost suspendată (17.03-31.05.2020), programarea se va putea efectua la liber, începând cu 15 iunie.
Examinarea la proba teoretică va fi reluată începând cu 15 iunie, la o dată pe care o vom anunța ulterior.