Un program susţinut şi intens de sport practicat la vârsta maturităţii reduce riscul de moarte timpurie, atrag atenţia specialiştii. Beneficiile se extind şi asupra celor diagnosticaţi cu cancer sau cu boli cardiovasculare.
O nouă cercetare realizată la Universitatea Cambridge despre beneficiile practicării activităţii fiizice intense la vârsta mijlocie a fost publicată în revista British Medical Journal (BMJ). Potrivit acesteia, aceste beneficii pot fi substanţiale pentru oameni, indiferent că au făcut sau nu sport anterior.
Activitatea fizică este benefică şi pentru persoanele care au supravieţuit în urma cancerelor sau au suferit de boli cardiovasculare, potrivit aceleiaşi surse. Studiul a inclus peste 14.500 de bărbaţi şi femei, cu vârste cuprinse între 40 şi 79 de ani, şi s-a întins între anii 1993 şi 2016.
Cercetarea a relevat că o viaţă sedentară pe care o duceau oamenii la începutul studiului, dar care a ajuns la 150 de minute de sport moderat ca intensitate pe săptămână, timp de cinci ani, au avut un risc de deces cu 24% mai mic. Rezultatele au fost calificate ca încurajatoare mai ales pentru persoanele cu cancer şi boli cardiovasculare care pot câştiga în longevitate fiind mai active.