Județul Bistrița-Năsăud este pe locul trei în țară, în care s-au cumpărat anul trecut într-un procent mare mașini la mâna a doua mai vechi de 12 ani.
În Bistrița-Năsăud însă, 12,4% dintre mașinile nou înmatriculate erau mai vechi de 12 ani. Județul este pe locul trei în țară după Mehedinți și Caraș-Severin unde procentul era de 13,2, respectiv 12,9%. Pe lista județelor marcate cu roșu mai sunt: Dolj -12,3%, Arad și Botoșani cu 12,2%, Vaslui și Teleorman cu 12,1%.
În ceea ce privește evoluția autoturismelor „verzi”, achiziția acestora a înregistrat creșteri semnificative în ultimii 5 ani (dublări ale volumelor), acestea fiind și mai mari în ultimii 2 ani.
În anul 2019, creșterea segmentului de autoturisme electrice a fost de 150,3% (de 2,5 ori), comparativ cu 2018, iar pe cele hibride +79,7% (datele analizate au cuprins atât volumele de autoturism e noi, cât pe și cele rulate).