Observator Transilvan
Pastila de sanatate

Carenta care îți distruge ficatul

Când oamenii se gândesc la boli hepatice, primul vinovat pe care îl găsesc este excesul de alcool. Însă mai există nenumărate obiceiuri zilnice care îți stresează ficatul. Dincolo de băut, mâncat nesănătos, luat medicamente „după ureche”.

Din fericire, sunt soluții pentru a ne ajuta ficatul. Mulți nutrienți ca vitamina C și E, seleniu, magneziu și zinc contribuie la buna funcționare a ficatului! Însă mai există un nutrient esențial care nu doar că e balsam pentru ficatul gras, dar are un rol decisiv în prevenirea cancerului! Despre ce este vorba? Despre colină!

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Colina este un nutrient cheie pentru ficat și creier. Conform unor cercetări, insuficienţa colinei poate contribui la dezvoltarea cirozei la alcoolici; pe de altă parte, alimentaţia bogată în colină poate împiedica distrugerea ficatului sub acţiunea alcoolului. Cercetări documentate asupra animalelor de laborator demonstrează apariţia infiltraţiilor grăsimilor degenerate, foarte asemănătoare cu cele ce apar în cazul distrugerii ficatului sub acţiunea alcoolului. In cazul adăugării cantităţii adecvate de colină în alimentaţie, infiltraţiile se resorb.

Unii oameni sunt mai deficitari decât alții în ceea ce privește colina. Sportivii de performanță, consumatorii de alcool, gravidele și femeile la menopauză au, de regulă, carență de colină.

Necesarul unui bărbat adult este d 550mg/zi, iar o femeie adultă necesită 425mg/zi. Nici excesul de colină nu e bun, întrucât efectele secundare sunt serioase: tensiune arterială prea mică, transpirații și indigestie.

Care sunt cele mai bune surse de colină

  • Carnea de vită slabă și ficatul de vită
  • Ouăle
  • Boabele de soia
  • Codul de Atlantic
  • Ciupercile Shiitake
  • Cartofii roșii
  • Germenii de grâu
  • Fasolea boabe
  • Quinoa
  • Lapte integral și produse lactate de calitate, neîndulcite
  • Varza de Bruxelles
  • Broccoli
  • Ton
  • Alune
  • Conopidă
  • Mazăre
  • Semințe de floarea-soarelui
  • Orez brun

Consumați hrană sănătoasă și variată, evitați prăjelile, alimentele procesate, alimentele cu prea multe E-uri, sucurile acidulate și îndulcite, produsele de patiserie.

Sursa: www.doctorulzilei.ro

https://www.amsieu.ro

Related posts

Testarea RT-PCR: O prioritate absolută pentru județul Sibiu

observator

Cele mai daunatoare alimente pentru corpul tău

observator

Cum depistezi ouale stricate

observator