Când nu ne desparte nici măcar o luna de la Sarbatorile de Iarna, pensiunile turistice din Maramures sunt ocupate în proportie de 70%, spune preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural din România ( ANTREC), filiala Maramureş, Liva Sima.
„Gradul de ocupare al pensiunilor rurale, dar şi a principalelor hoteluri şi moteluri din judeţ rezervate pentru vacanţa de Crăciun, este în procent de 70%, încă din toamnă, aproape zilnic se operează rezervări directe. Cele mai căutate sunt pensiunile din sate şi comune, motelurile sau hotelurile din vecinătatea domeniilor schiabile din Munţii Gutâi şi Pietrosul Rodnei (în judeţ există 4 staţiuni montane n. red.), dar şi pensiunile situate în satele din vecinătatea municipiilor Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei. Unele rezervări au fost făcute direct, iar grupurile organizate au apelat la agenţiile de turism sau au încercat să obţină din partea proprietarilor un program cât mai bun pe toată durata şederii. Având în vedere că vacanţa de Crăciun durează numai câteva zile, e posibil ca numărul turiştilor să crească odată cu apropierea Revelionului”, a spus Livia Sima.
„O mare parte dintre turiştii români care ajung de Crăciun la noi sunt însoţiţi de familie şi preferă tihna unei pensiuni săteşti, doresc să primească colindătorii din sat, fie să participe la slujba religioasă din noaptea de Ajun. Avem şi turişti care ar putea ajunge mai repede în judeţ pentru a participa la evenimentul ‘Crăciun în Maramureş’, găzduit de Muzeul Satului din municipiul Baia Mare, iar alţii vor participa la alte evenimente dedicate sărbătorii organizate în satele unde au ales să se cazeze. Familiile însoţite de copii au menţionat unor proprietari de pensiuni că doresc numai să primească colindători şi să se odihnească”, a declarat Livia Sima.
Turiştii care își vor petrece sarbatorile în Maramures vor fi serviţi la masă cu mâncăruri tradiţionale, vin de casă, ţuică, pâine coaptă pe vatră şi cozonac.
Turiştii străini care ajung în Maramureş cu avionul sau maşina personală au optat pentru pachetul all inclusive, în ideea că va ninge la munte şi vor putea schia. În cazul îm care zăpada nu o să fie suficientă, turiştii vor putea unele obiective care fac Maramureşul faimos – Cimitirul Vesel din Săpânţa, bisericile din patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi bisericile aflate în circuitul transilvan ar putea fi câteva dintre variantele propuse. O zi hotelieră în pensiunile rurale oscilează în funcţie de solicitările turistului şi poate costa între 120 şi 300 de lei. Un pachet all inclusive poate începe de la 380 de lei/zi.