Observator Transilvan
Satu mare

Căutat de autoritățile române, oprit în PTF Petea

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat reprezentanților IPJ Satu Mare un cetățean român, căutat de autoritățile din Rădăuți pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației.

Marți, 3 martie, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare in țară pentru efectuarea formalităţile de frontieră, cetățeanul român A.R., în vârstă de 32 de ani, din județul Suceava.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

La verificări, oamenii legii au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România, pe numele lui fiind emis de către Judecătoria Rădăuți, în 24 iulie 2019, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și șase luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

https://www.amsieu.ro

Related posts

RCS&RDS face angajări ! Satu Mare pe lista companiei

observator

Controale multe in judetul Satu Mare

observator

A furat bani de la un bătrân. Polițiștii i-au dat de urmă

observator