Se spune că în ziua de Crăciun nu ai voie să te cerţi, sau să porți supărare cuiva. De asemenea, este interzis să loveşti pe cineva, pentru că cel care va lovi, va primi înapoi tot atâta cât a dat.
Tradiţia spune că orice lucru pe care l-ai face în mod obişnuit, în altă perioadă, prin casă, este interzis. Astfel, în ziua Sfântă de Crăciun nu se spală, nu se mătură, nu se șterge praful şi nu se dau bani cu împrumut.
De cele mai multe ori datinile din perioada sărbătorilor sunt respectate de oamenii de la țară. Astfel, în ziua de Crăciun, aceștia nu dau de mâncare pe săturate la animale pentru că, potrivit tradițiilor, acestea s-ar putea îmbolnăvi.
În ceea ce privește musafirii, în unele regiuni se spune că în noaptea de Crăciun nu ar trebui să deschizi uşa oaspeţilor, pentru că își va pleca tot sporul din casă.
In seara de Craciun, în satele maramureşene se ung cu usturoi vitele şi uşile de la grajduri, pentru ca spiritele rele să nu ia laptele vacilor. Tot pentru a alunga spiritele rele, oamenii se ung cu usturoi pe frunte, pe spate, la coate şi la genunchi şi pun usturoi la uşile şi ferestrele caselor.
În unele sate maramureşene se zice că este blestemată femeia care nu pune de Crăciun faţă de masă cu ciucălăi, pe pereţi ştergare brodate şi pe pat perne cu feţe tărcate.