Dacă suferiţi o accidentare la oase, încheieturi sau muşchi, trebuie să cunoaşteţi şi să aplicaţi un set de patru reguli de prim-ajutor. Acestea trebuie aplicate rapid, înainte de a ajunge la un medic ortoped.
„În ortopedie, există aşa-numitul protocol RICE, care trebuie cunoscut de fiecare om pentru a evita complicaţiile. RICE este un acronim care vă ajută să reţineţi 4 reguli de prim ajutor. Astfel, R vine de la Rest, prin care se recomandă repausul zonei afectate. I vine de la Ice (n.r. gheaţă), căci e bine să fie aplicate pungi de gheaţă pe locul accidentat. C vine de la Compression, compre- sie care se poate realiza prin imobilizarea pe cât posibil a zonei afectate, cu ajutorul unei faşe elastice. E vine de la Elevation (n.r. ridicare), care subliniază necesitatea ţinerii membrului afectat deasupra nivelului inimii, pentru reducerea inflamaţiei”, explică dr. Ion Bogdan Codorean, medic primar ortoped, specializat în traumatologie sportivă.
Aplicarea protocolului RICE este necesară imediat după accidentare, indiferent de indicaţia ulterioară a medicului specialist, care poate recomanda tratament nechirurgical (ortopedic) sau chirurgical.
„Depinde de natura accidentării, însă de cele mai multe ori folosirea membrului afectat poate agrava situaţia, iar menţinerea lui în jos, poate duce la umflături şi inflamaţii puternice care nu mai permit o eventuală intervenţie chirurgicală de urgenţă, dacă aceasta se impune. În momentul în care persoana accidentată respectă regulile de prim-ajutor, ea porneşte de la cele mai bune premise pe drumul tratamentului şi al vindecării”, avertizează doctorul ortoped.