Centrul Infotrafic din din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că, la această oră, se circulă în condiții de ceață densă, vizibilitatea fiind diminuată pe alocuri sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Arad, Timiș, Hunedoara, Bihor, Satu Mare și Caraș-Severin (DN 6 Sacu – Teregova).
De asemenea, vizibilitatea este redusă din cauza ceții, sub 200 de metri, și pe autostrada A1 Sibiu – Deva , pe tronsonul kilometric 285 (localitatea Apoldu de Jos, județul Sibiu) – 412 (localitatea Holdea, județul Hunedoara).
Conducătorii auto sunt sfătuiți circule cu viteza redusă, să evite implicarea în manevre care se pot dovedi riscante în condiții de vizibilitate scăzută și să folosească luminile de ceață din dotarea autovehiculelor.