Un sibian de 28 de ani, din Mârşa, cercetat de autorităţile spaniole pentru omor, a fost prins de un poliţist aflat în timpul liber.
„Vineri după-masa, aflat în timpul său liber, în municipiul Sibiu, Paul observă un bărbat care îi pare cunoscut, prin prisma activităţii sale de judiciarist. Fără să îl scape din ochi, foarte rapid Paul îşi confirmă suspiciunea în urma unui schimb de informaţii cu colegii săi. Bărbatul care i-a atras atenţia este un localnic urmărit internaţional, pe numele căruia chiar în aceeaşi zi autorităţile spaniole au emis un mandat european de arestare. Paul l-a abordat pe sibian, s-a prezentat şi l-a condus la sediul Poliţiei Municipiului Sibiu, unde au fost demarate procedurile specifice în vederea confirmării mandatului”, scriu cei de la IPJ Sibiu.
Poliţistul care l-a prins pe cel acuzat de omor în Spania lucrează în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, având o experienţă de 10 ani ca judiciarist.