Chiar dacă multe țări au anunțat că măsurile de restricție urmează să fie ridicate, deplasările vor fi foarte dificile. Un europarlamentar român anunță că pașapoartele de sănătate ar ușura mult munca transportatorilor, în vederea reluării călătoriilor.
Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean avertizează că valabilitatea acestora este limitată. Acestea oferă doar o imagine de moment privind starea pasagerilor.
La nivelul statelor UE se discută un set de măsuri comune care fie aplicate când va fi reluat transportul de pasageri, a declarat Adina Vălean.
„Măsurile vor avea la bază distanțarea socială, purtarea de măști, protejarea lucrătorilor din transporturi, separarea fluxurilor depasageri, încurajarea achiziționării de bilete electronice”, a spus Adina Vălean, conform Digi24.
„Dacă avem o familie formată din trei membri sau un grup mai mare care călătorește împreună spre aceeași destinație, nu e necesar să lăsăm locuri libere între ei”, consideră comisarul european.
În privința călătoriilor propriu-zise, Adina Vălean recomandă măsuri medii, cum ar fi verificarea temperaturii pasagerilor și în funcție de acest lucru să fie eventual izolat de restul pasageriilor, dacă e cazul.
„Există și varianta pașașoartelor de sănătate, dacă ar putea fi pusă în aplicare ar ușura mult viața transportatorilor”, a mai spus comisarul european, precizând totuși că aceste ceretrificate de sănătate arată starea de moment a pasagerului.
În privința unui orizont de timp în care călătoriile vot fi reluate, Adina Vălean a spus că e greu de stabilit, deoarece fiecare țară va stabili acest lucru în funcție de condițiile locale.