Un japonez în vârstă de 112 ani a devenit cel mai vârstnic bărbat din lume, a certificat Guinness World Records. Secretul longevităţii sale este „să-ţi păstrezi zâmbetul”, a declarat el. Chitetsu Watanabe s-a născut pe 5 martie 1907, la Niigata, în nord-vestul Japoniei. El a primit oficial titlul Guinness, miercuri, la centrul de îngrijiri din oraşul natal.
Precedentul record era deţinut de Masazo Nonaka, un alt japnez, care a decedat luna trecută, la vârsta de 112 ani şi 266 de zile. Watanabe, care are cinci copii, a declarat că secretul longevităţii sale este „să nu te enervezi şi să-ţi păstrezi zâmbetul”. El a recunoscut un mic păcat – dulciurile precum budinca de caramel – dar, în mod vizibil, acest lucru nu-i face rău.
Decanul actual al umanităţii este o japoneză, Kane Tanaka, care a împlinit luna trecută 117 ani.
Recordul mondial absolut de longevitate masculină este cel al unui alt japonez, decedat în 2013, la puţin timp după ce a împlinit 116 ani, Jiroemon Kimura.