Salarii babane într-o primărie de municipiu din țara, asta reiese în urma unui studiu realizat la nivel național. Lefurile angajatilor intrec orice concurenta.
Asta se întâmplă în Primăria Cluj-Napoca. Unele studii arată că orașul de la poalele Feleacului se poate compara, la mai multe capitole, chiar cu Bucureștiul.
În primăria Cluj-Napoca primarul, viceprimarii, dar şi directorii şi şefii au salarii la care angajaţii din mediul privat nici nu ar îndrăzni să se gândească. La toate acestea se adaugă prime şi sporuri care pot ajunge în anumite cazuri la mii de lei.
Primarul Emil Boc are un salariu comparabil cu cel al preşedintelui României, Klaus Iohannis. Potrivit paginii oficiale de internet a Primăriei Cluj-Napoca, Boc are un salariu brut de 23.400 de lei. Spre comparație, șeful statului câştiga în luna ianuarie în jur de 25.000 de lei brut.
Nici viceprimarii din Cluj nu au motive să se plângă. Olah Emese şi Dan Tarcea au câte 20.800 de lei brut, mai mult decât câştigă premierul demis, Viorica Dăncilă şi decât va câştiga următorul prim-ministru. În cazul premierului demis recent, salariul brut era de 15.950 de lei.