Un cioban de la o stana din Cucerdea (Mures) și-a găsit colegul plin de sânge și fără suflare, la marginea unei păduri. Acesta a sunat la 112. Apelantul a subliniat și faptul ca se pare ca victima a fost atacată de un animal sălbatic.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind identificată ca fiind un bărbat, de 63 de ani.
Din primele cercetări efectuate, se pare că bărbatul, în seara zilei de 8 noiembrie, ar fi plecat de la stâna în cauză, cu oile, și nu ar mai fi revenit.
În urma examinarii sumare a cadavrului, acesta ar prezenta leziuni cauzate în urma unui posibil atac de urs.