A fost inițiat un proiect de Hotărâre a Consiliului Județean Cluj care are ca obiect preluarea unui teren aflat în administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară – U.S.A.M.V. cu suprafața de circa 16 hectare în zona Becaș, având ca destinație noul Spital Pediatric Monobloc.
Consiliul Județean susține că acest pas este vital și urmărește o viziune de dezvoltare a serviciilor medicale de pediatrie pentru următorii 50 de ani.
„Proiectul este inițiat în urma discuțiilor purtate în ultimele luni de către Președintele Consiliului Județean și Rectorul U.S.A.M.V., domnul profesor Cornel Cătoi. Universitatea a exprimat disponibilitatea de a oferi Consiliului Județean Cluj acordul pentru transferul terenului din proprietatea Statului român, în proprietatea județului, acesta fiind un acord esențial, fapt pentru care adresăm mulțumiri U.S.A.M.V. și domnului Rector Cătoi”, se arată în comunicatul CJ Cluj.
În acest sens, președintele Consiliului Județean a convocat o ședință extraordinară care se va desfășura vineri, 13 martie. Etapa următoare prevede ca, în regim de urgență, să fie inițiată procedura legislativă prin care terenul destinat noului Spital Pediatric Monobloc să treacă în proprietatea județului Cluj.