Observator Transilvan
Satu mare

Cod galben de ploi, vijelii și grindina. Ce spun meteorologii

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni dimineața o atenţionare Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi grindină, valabilă până miercuri seara în 40 de judeţe din România.

Potrivit meteorologilor, de luni, ora 10:00 şi până miercuri, ora 23:00, în aproape toată ţara, cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea, vor fi intervale în care instabilitate atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp şi izolat 35 – 40 l/mp.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

În special luni, 17 iunie, disconfortul termic va fi ridicat în orele amiezii, pe arii relativ extinse în regiunile sudice, estice şi local în cele centrale, unde indicele temperatura-umezeala (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, avertizează ANM.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Peste 2.100 de satmareni au ales să se vaccineze

observator

Istorici din doua tari se intalnesc la Satu Mare

observator

Controale in trafic. S-a lasat cu amenzi (Foto)

observator