ANM a emis un Cod galben valabil în intervalul 10 februarie, ora 14:00 – 11 februarie, ora 20:00. Au fost anuntate ntensificări ale vântului la munte, în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș; ninsori viscolite în zona montană înaltă.
În intervalul menționat, la munte, vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 65…75 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor depăși 90 km/h și va fi viscol.
Vor fi intervale în care în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș rafalele vor depăși 55…65 de km/h și izolat 70…80 km/h.
Temporar va ninge în masivele montane din nordul țării, iar în restul zonei de munte, în Maramureș și în nord – estul Transilvaniei, la început vor fi precipitații mixte, favorizând formarea de polei, apoi vor predomina ninsorile.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 10 februarie, ora 18:00 – 11 februarie, ora 20:00
Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului, viscol, vizibilitate redusă
Zone vizate: zona înaltă de munte a județelor Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Suceava, Neamț, Cluj și Bihor.
În intervalul menționat în zona înaltă de munte a județelor Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Suceava, Neamț, Cluj și Bihor vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de peste 90…120 km/h și temporar va ninge viscolit, determinând scăderea vizibilității sub 50 m.