Observator Transilvan
Alte stiri

Codul Rutier, modificat. Cei care nu știu asta, rămân fără permis

O nouă prevedere legală a fost introdusă în Codul Rutier de la începutul acestui an, iar cei care nu cunosc acest detaliu pot să rămână fără permisele de conducere. Modificarea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, la sfârșitul anului trecut.

Astfel, în cazul în care şoferul nu face controlul medical recomandat, medicul trebuie să informeze Poliţia Rutieră, urmând ca acest șofer să rămână fără permis.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Legea prin care a fost modificat Codul Rutier prevede şi amenzi pentru medicii şi clinicile care nu vor respecta obligaţiile legale.

„Orice medic, atunci când constată că un conducător de autovehicul, de tractor agricol sau forestier ori tramvai, aflat în evidenţa sau îngrijirea sa, prezintă afecţiuni medicale prevăzute în ordinul ministrului sănătăţii emis conform alin. (2), este obligat să emită bilet de trimitere către o unitate de asistenţă medicală autorizată”, prevede acum Codul Rutier.

Codul Rutier recent modificat prevede trei situaţii în care se vor regăsi şoferii trimişi de orice medic la control. În prima situaţie, şoferul se prezintă la examinare şi se constată că este apt să conducă în continuare. În acest caz, clinica va comunica medicului trimiţător, în maximum 15 zile, rezultatul examinării.

În cea de-a doua situație, medicii constată că şoferul este inapt să mai conducă. În acest caz, clinica este obligată să informeze Poliţia Rutieră în maximum 24 de ore, după care aceasta va retrage permisul şoferului până când acesta îşi va trata afecţiunea respectivă, iar în urma unei noi examinări medicale, se constată că este apt să urce din nou la volan.

În cea de-a treia variantă, dacă în termen de 30 de zile de la data emiterii biletului de trimitere medicul trimiţător nu este înştiinţat asupra rezultatului examinării, acesta este obligat să anunţe Poliţia Rutieră, care va retrage permisul persoanei în cauză.

Persoana care posedă permis de conducere, declarată inaptă medical pentru a conduce un autovehicul, nu mai are dreptul de a conduce de la data comunicării acestui fapt de către Poliţia Rutieră.

În termen de maximum trei zile lucrătoare de la această dată, conducătorul este obligat să se prezinte la sediul Poliţiei Rutiere pentru a preda permisul de conducere, în vederea retragerii acestuia, până la încetarea cauzelor.

https://www.amsieu.ro

Related posts

De astăzi e lege ! Romani intorsi de la granița !

observator

Fata de 7 ani a murit … dar îi doare în paispe‘ pe unii …

observator

Trenurile zapezii au pornit la drum

observator