Colindatori din Maramures, Cluj, Salaj, Satu Mare dar și din Ucraina și-au dat azi, 29 decembrie întâlnire în Negresti-Oas, la Festivalul Datinilor de Iarna, eveniment gazduit de Muzeul în Aer Liber.
„Am primit cu multă bucurie și în acest an colindători din toate satele Oașului, din Codru și din Sătmar, din toate colțurile județului, din Maramureș, din Sălaj și din Cluj, dar și din Ucraina, la cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă, în cadrul mirific al Muzeului nostru în aer liber – martor peste timp al frumoaselor datini de pe aceste meleaguri” spune primarul orașului Negresti-Oas, Aurelia Fedorca.
Un festival care a crescut frumos an de an și care reprezintă astăzi unul dintre cele mai frumoase evenimente din această parte de țară. Un prilej de reuniune cu familiile plecate peste mări și țări.
„Le mulțumesc tuturor celor care ne-au colindat, oaspeților care au venit să se bucure alături de noi și negreștenilor care au fost și în acest an gazde primitoare. O zi de tradiții autentice care marchează Crăciunul şi Anul Nou, bucuria vieţii şi speranţele pentru un an nou mai bun” mai spune edilul.