Consilierii județeni au luat astăzi în discuție patru proiecte de hotărâre ce vizează activitatea Aeroportului Transilvania din Târgu-Mureș. Primul proiect a prevăzut acordarea sumei de 200.000 de lei astfel încât Aeroportul să poată acoperi cheltuielile legate de măsurile de prevenire a răspândirii epidemiei COVID-19. Astfel, a fost alocată suma de 150.000 lei pentru asigurarea de echipamente de protecție pentru personalul propriu, soluții dezinfectante pentru personalul propriu și pasageri și dezinfectarea spațiilor. De asemenea, suma de 50.000 de lei a fost aprobată pentru închirierea unui cort cu o suprafață de 300 de mp. Acesta este instalat ca o prelungire a terminalului, astfel încât să existe o zonă în care pasagerii să completeze declarațiile pe propria răspundere legate de detaliile călătoriei și modalitatea de efectuare a autoizolării.
Celelalte trei proiecte de hotărâre au vizat reînnoirea mandatelor unor administratori ai Regiei, desemnarea unui administrator provizoriu ne-executiv și inițierea procedurii de selecție pentru ocuparea a două posturi de administrator neexecutiv, vacante în Consiliul de Administrație al Regiei Autonome „Aeroportul Transilvania Târgu Mureș”. Ca urmare a votului exprimat de consilierii județeni, le-a fost acordat un nou mandat, până la 31.05.2024, domnului Peti Andrei, administrator executiv, Președinte al Consiliului de administrație și domnului Popa Daniel Marius, administrator executiv, Vicepreședinte al Consiliului de administrație.
”Având în vedere că administratorii Aeroportului au atins obiectivele prevăzute în contractele încheiate cu Consiliul Județean, astăzi am decis reînnoirea mandatelor acestora. La patru ani de la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean am făcut pași importanți în ceea ce privește Aeroportul din Târgu-Mureș. Dacă la preluarea mandatului această infrastructură era un pericol pentru pasageri, în mai puțin de 2 ani de zile am reușit reabilitarea, pentru prima dată în 50 de ani, a pistei de decolare-aterizare. În momentul de față avem pregătită toată documentația pentru dezvoltarea Aeroportului, avem aprobate documentațiile pentru prelungirea pistei, extinderea terminalului și a platformei de parcare a aeronavelor și continuăm demersurile pentru realizarea acestor investiții. Aeroportul Transilvania este una dintre prioritățile mele și va continua să fie”, a spus președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc.
Pentru eficientizarea funcționării Depozitului de deșeuri de la Sânpaul a fost aprobat în ședința de astăzi un proiect ce vizează documentația tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai investiției „Lărgire drum de acces la depozitul zonal Sânpaul”. Valoarea investiției se ridică la aproximativ 356.000 de lei. De asemenea, legat de activitatea de gestionare a deșeurilor în județul Mureș, consilierii au aprobat două proiecte de hotărâre privind transmiterea a două notificări de încălcare a contractelor de colectare şi transport a deşeurilor pentru zona 5 Târnăveni și zona 6 Bălăușeri. Operatorii din aceste zone au la dispoziție 90 de zile de la primirea notificării pentru remedierea neregulilor în serviciile prestate.