Proiectul, intitulat „Eu şi mintea ta”, se adresează tinerilor cu vârste cuprinde între 14 şi 25 de ani.
„Până în luna mai, membrii clubului Impact LEGO organizează o serie de 10 conferinţe interactive pe teme de psihologie. Conferinţele vor fi susţinute de psihologi specializaţi din Zalău şi Cluj-Napoca. Până acum au fost organizate două conferinţe. Prima a fost susţinută de doamna psiholog clinician Laura Ianchiş, care le-a vorbit tinerilor despre gânduri şi modul în care gândurile ne modelează realitatea şi perspectiva asupra vieţii. Cea de-a doua întâlnire cu tinerii a avut-o ca invitată pe Raluca Anton, doctor în psihologie, care le-a povestit adolescenţilor despre iubire şi despre ştiinţa din spatele relaţiilor”, se arată în comunicatul menţionat.
Potrivit sursei citate, sâmbătă, tinerii din Zalău sunt invitaţi la conferinţa „Între selfie şi myself”, prin care psihologul Smaranda Stan intenţionează să le dezvăluie celor prezenţi cât din ceea ce arătăm celor din jur este adevăr şi cât acoperim cu măşti.
Mişcarea de tineri IMPACT este un club de voluntariat care identifică probleme reale din comunitate şi găseşte soluţii creative pentru rezolvarea lor. Programul Impact este iniţiat de către Fundaţia Noi Orizonturi, iar misiunea acestuia este de a promova modele de educaţie prin experienţă de calitate şi învăţare prin proiecte în folosul comunităţii.
Clubul Impact LEGO activează în cadrul Colegiului Naţional „Silvania” şi, la ora actuală, numără 42 de voluntari.