Parteneriatul dintre Consiliul Județean Arad și mediul universitar arădean continuă și la nivelul luptei împotriva COVID-19.
,,Mulțumesc Universității ,,Aurel Vlaicu" și doamnei rector prof. univ. dr. Ramona Lile pentru implicarea activă în lupta împotriva COVID-19. Apreciez eforturile depuse, solidaritatea de care au dat dovadă și faptul că sunt un sprijin al comunității arădene", a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a donat spitalelor și altor instituții din Regiunea Vest peste 1.000 de litri lichid dezinfectant pentru mâini produs în laboratoarele proprii. De asemenea, peste 6.000 măști de protecție produse cu ajutorul Facultății de Inginerie Textilă și a Facultății de Design au fost donate unor instituții și cetățenilor din Județul Arad.
Angajații Universității ,,Aurel Vlaicu" Arad au donat peste 8.000 de Euro, fonduri din care se va achiziționa aparatură medicală necesară spitalelor din Arad, iar studenții și cadrele didactice din cadrul Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială au inițiat campania "Ajută-ne să-i ajutăm", prin care aceștia fac cumpărăturile celor vârstnici și îi ajută cu produse alimentare și de igienă pe cei fără posibilități.
O altă acțiune a Universității ,,Aurel Vlaicu” pentru sprijinirea luptei împotriva COVID-19 a fost punerea căminului studențesc Akademos la dispoziția autorităților, în mod gratuit.