Compania Continental a inaugurat azi, un nou modul de producție și o nouă clădire dedicate activităților de cercetare și dezvoltare, investiții evaluate la peste 32 milioane de euro.
Noul modul de producție este întins pe o suprafață de aproximativ 12.000 m², iar zona de producție are o capacitate de 150 persoane/schimb, în timp ce spațiul dedicat birourilor a fost gândit pentru 250 persoane.
În ceea ce priveste clădirea dedicată activităților de cercetare și dezvoltare, aceasta este ridicată pe 3 niveluri, are suprafața construită la sol de peste 4.600 m² și suprafața desfășurată de peste 12.000 m². Capacitatea noii clădiri este de 1.100 de persoane.
Odată cu inaugurarea celor două clădiri, locația din Sibiu numără acum 6 module de producție și 3 clădiri pentru cercetare și dezvoltare. La Sibiu sunt dezvoltate, testate sau produse unități electronice de control pentru industria automotive, precum sisteme inteligente de frânare, sisteme de asistare la condus, sisteme care contribuie la confortul în mașină sau pedala de accelerație care limitează viteza în cazul detectării unui obstacol.
Până în 2023 Continental va depăși la Sibiu 5000 de angajați. Media de vârstă, în acest moment, este de 32 de ani.