În acest an, Consiliul Județean Maramureș a acordat 20 de milioane de lei Aeroportului Internațional ”Maramureș”. Potrivit președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, se va încerca, în perioada următoare, dezvoltarea celor trei componente de trafic pe Aeroportul Internațional: cursele de linie, cursele charter și cursele cargo.
„Pentru acestea din urmă, însă, sunt necesare parteneriate cu agenții economici, dar și implicarea Guvernului, care sperăm să prevadă și pentru viitor scheme de investiții pentru agenții economici din Maramureș. Fac din nou un apel la parlamentari, deoarece cu toții trebuie să ne dăm mâna, indiferent de culoarea politică și să susținem în Parlamentul României investițiile pentru județul nostru. Schemele de ajutor de stat și programele de dezvoltare a județului Maramureș trebuie să fie din nou prioritizate, așa cum au fost în anii trecuți”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Până la finalul anului în curs, administrația Aeroportului Internațional „Maramureș” își propune finalizarea documentației în vederea depunerii cererii de finanțare europeană, din fonduri nerambursabile, în cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare, pentru construirea unui nou terminal.