Un copil de un an şi bunica acestuia, în vârstă de 53 de ani, au fost răniţi uşor într-un accident de circulaţie care a avut loc duminică pe DN7, în zona localităţii Sântandrei. Victimele au fost transportate la UPU Deva.
Accidentul a avut loc după ce femeia de 53 de ani, aflată la volanul unui autoturism, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers, fiind tamponată de o altă maşină condusă de un bărbat de 29 de ani, din Deva.
„În urma accidentului a rezultat rănirea celor doi conducători auto, precum şi a unui copil în vârstă de un an, ce se afla pe bancheta din spate, în dispozitivul de reţinere al autoturismului condus de şoferiţă. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată într-o informare a IPJ Hunedoara.