O crima oribila a avut loc în aceasta seara (azi, 15 ianuarie) în localitatea aradeana Seleus. Din informațiile pe care le avem, un tânăr și-a ucis mama.
Potrivit anchetatorilor, tânărul de 25 de ani și-a sugrumat mama, strangand-o de gât pana a lasat-o fără suflare. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
„În urma unui conflict spontan, ar fi strâns-o de gât pe mama sa, în vârstă de 45 ani. Se efectuează cercetări pentru stabilirea stării de fapt sub îndrumarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad”, spun reprezentanții Poliției Arad.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cearta a pornit de la faptul ca femeia nu a acceptat-o pe concubina fiului sau. Tânărul și-a recunoscut fapta și a fost reținut.
Vom reveni cu mai multe detalii.