Marius Csampar, unul dintre cei mai odiosi criminali din Romania, a fost eliberat conditionat din închisoare. Acesta a fost încarcerat la Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin pentru uciderea a șase oameni. Primise închisoare pe viața, din care a ispoasit 22 de ani.
Unul dintre polițiștii care a lucrat la acest caz a declarat că speră ca acesta să își fi învățat lecția.
„Avem obligația să îi acordăm un credit moral pentru cei 22 de ani petrecuți după gratii. Are referințe favorabile și rapoarte pozitive. Acest lucru i-a determinat pe membrii comisiei de liberări conditionate și mai apoi instanța să îl pună în libertate. Sper ca anii de închisoare să-l fi adus pe calea cea dreaptă. El afirma atunci că e un justițiar al celor fără adăpost. Sper că și-a dat seama că alții sunt cei care fac justiția”, a mai adăugat polițistul.
O femeie a fost prima victimă a acestuia, în luna decembrie a anului 1993. După câteva luni, a ucis un bărbat care nu a vrut să-i dea bani și un prieten care voia să-l dea pe mâna poliției.
Corpul l-a aruncat într-un canal, iar capul într-un lac. A patra victimă a fost tot un prieten, pe care îl suspecta că vrea să-l trădeze. Apoi, victimă i-a căzut fosta gazdă, iar ultimul ucis a fost un prieten cu care comitea tâlhăriile.
Csampar avea 22 de ani când a fost condamnat la închisoare pe viață. A comis prima crimă la 16 ani. A acționat, de fiecare dată, de unul singur și este bănuit și de alte cazuri rămase cu autor necunoscut.