Așa cum am relatat zilele trecute, un copil în vârsta de 8 ani a murit după ce a cazut într-o fosa septica din curtea Bisericii Evanghelice din satul sibian Buzd. Acesta cara lemne împreuna cu tatăl su și nu a observat ca groap nu este acoperită și a căzut în mizeria de acolo.
„S-a dus după lemne depozitate chiar pe fosa septică. Nu a fost atent, sărăcuțul, și a căzut”, povestește Gheorghe-Dorel Ciortea, preotul de la biserica Sf. Nicolae, din Buzd. „L-au dus la Brateiu să-l înmormânteze, că tatăl lui de acolo e. Ei stăteau în chirie într-o casă din cetatea Bisericii Evanghelice”, explică acesta.
Mătușa copilului își amintește cum după aproape o jumătate de oră părinții și-au dat seama că băiețelul lipsea. „Când ne-am dus acolo, copilul era în apă, cu faţa în jos. Şi am ajutat şi l-am scos afară”, spune vecinul.
Medicii au început manevrele de resuscitare când au ajuns şi le-au continuat pe drum către spital. Din nefericire, nu au mai reușit să îl salveze.