Marți, 18 februarie, în jurul orei 16.30, la P.T.F Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un bărbat, la volanul unei autoutilitare marca Mercedes-Sprinter, înmatriculată în România, alături de care călătoreau mai multe persoane.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, descoperind ascunsă în partea din spate a compartimentului marfă, printre bagaje, o tânără. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana este o tânără de 15 de ani, cetățean român, iar mama acesteia călătorea ca pasager în autoutilitară.
La cercetări, mama minorei a declarat că a recurs la această metodă pentru că nu deţinea procură notarială din partea tatălui pentru a călători cu minora în afara ţării.
În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor două persoane, mamă şi fiică, efectuând totodată cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi complicitate la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.