Deoarece nu vor putea participa la slujbele de Florii și Paste, Episcopia Romano-Catolică de Oradea îi invită pe credinciosi să ia parte la acestea prin intermediul transmisiunilor în mediul online.
Slujba din Duminica Floriilor va începe la ora 11, în Joia Mare de la ora 18, Vinerea de la ora 15 va avea loc Calea Sfintei Cruci, iar seara de la ora 18 va avea loc slujba. Apoi rugăciunile din Noaptea Învierii vor începe la ora 20, iar în Duminica Sfintelor Paşti şi în ziua de luni slujbele vor începe de la ora 11.
„Urmărirea transmisiilor directe ale sfintelor celebrări trebuie să fie făcută într-un spirit de reculegere şi cu atenţie deosebită la cele urmărite. Este de dorit, ca participarea evlavioasă la celebrări transmise prin media, să se reflecte în comportamentul şi atitudinea tuturor în timpul acestor transmisiuni. Trebuie să ne comportăm, ca şi cum am fi la biserică! Acolo, unde familia întreagă urmăreşte liturghia transmisă prin media TV sau radio, să o facă în faţa Sfintei Cruci, dând răspunsurile cerute, rostind rugăciunile şi participând la cântece”, spun reprezentantii Episcopiei.