Azi, 22 februarie, temperaturile sunt în creștere și precipitațiile vor fi slabe, conform prognozei meteo ANM.
Sâmbătă temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această dată. Maximele vor fi cuprinse între 3 și 11 grade, iar cele minime între -4 și 3 grade, puțin mai scăzute în estul Transilvaniei.
Pe suprafețe mici, trecător, se vor semnala precipitații slabe, la munte, ziua, sub formă de ninsoare. Ploile vor apărea în regiunile estice iar noapte vor fi mixte în cele nordice.
Duminică, 23 februarie vor crește iar temperaturile și vântul va sufla cu putere la munte. Vântul va fi prezent pe tot parcursul intervalului în zona montană, în special la altitudini mari unde vor fi intervale de timp în care vântul va sufla tare, iar noaptea, îndeosebi în jumătatea nordică a teritoriului.
Noaptea, în special, se vor semnala precipitații mixte la munte. Temperaturile vor fi în creștere, cu maxime între 7 și 17 grade și minime de 2 și 8 grade.