Conform reglementărilor în vigoare este permisă deplasarea lucrătorilor transfrontalieri are au cetățenia română sau ungară, care au domiciliul sau reședința în limita a 30 de kilometri de la linia de frontieră către interior, și prin două puncte de trecere a frontierei din județul Bihor: Salonta și Săcueni.
Pentru a dovedi calitatea de lucrător transfrontalier la momentul verificărilor din punctele de trecere ale frontierei precizate persoana trebuie să prezinte în mod obligatoriu un contract de muncă, titlu de proprietate sau alte documente echivalente care atestă faptul că acestea tranzitează frontiera de stat în interes profesional sau pentru desfășurarea de activități agricole sau comercializarea de produse alimentare.
Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea a dispus măsuri pentru reluarea traficului și realizarea verificărilor aferente controlului de frontieră prin punctele de trecere menționate mai sus, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu aplicarea măsurilor stabilite pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
Mai multe detalii privitor la trecerea frontierei între România și Republica Ungaria pot fi găsite pe situl Ministerului Afacerilor Externe prin accesarea link-ului: https://www.mae.ro/node/3756 .