Observator Transilvan
Brasov

Director de spital, reținut. Cercetat pentru delapidare

Directorul financiar contabil al Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, a fost reținut pentru delapidare și abuz în serviciu.

Polițiștii au făcut miercuri, 20 mai, percheziții într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la faptul că, în perioada stării de urgență, cadre medicale sau angajați ai unor instituții s-ar fi sustras de la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, solicitând și beneficiind în acest sens, de concedii medicale fictive și de materiale de uz sanitar în interes propriu.

https://www.trra.ro


https://www.metebo.com

Directorul financiar-contabil al Spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, divulgare de informații secrete de serviciu sau nepublice, fals intelectual săvârșit în forma instigării, uz de fals și delapidare.

Ca stare de fapt, din februarie 2020, până în prezent, în calitatea sa de director financiar contabil, suspecta a transferat o serie de produse de uz medical, printre care scutece, măști și mănuși chirurgicale, produse sanitare, medicamente și altele, din inventarul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, în beneficiul și pentru a fi utilizate la căminul de bătrâni Paradisul Montan din localitatea Moieciu, cămin care era administrat de aceeași persoană. Produsele erau transferate cu ajutorul șoferului angajat la unitatea medicală. De asemenea, în luna aprilie, suspecta a divulgat informații confidențiale unor persoane fizice referitoare la starea de sănătate a unei paciente. Tot în luna aprilie a determinat o persoană fizică să obțină în mod ilegal dreptul la concediul medical, efectuând în acest sens și demersuri pe lângă alți medici. Concediile erau luate în mod fictiv, iar suspecta le explica exact care erau pașii de urmat pentru obținerea acestor concedii. Ulterior, efectua demersuri pe lângă medici, pentru a întocmi în fals aceste adeverințe. Doctori care, de altfel, sunt și ei suspecți în această cauză și care sunt cercetați pentru fals intelectual și abuz în serviciu. Suspecta a fost reținută 24 de ore și se efectuează cercetări față de cinci persoane”, a declarat Cătălin Moraru – prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

https://www.amsieu.ro

Related posts

Bătrân rănit într-un accident

observator

Rezultatele la Bacalaureat vor fi publicate astăzi

observator

Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a trece granita in Marea Britanie ?

observator